Un bucureștean de 36 de ani și-a deschis propria afacere cu trotinete electrice furate. Acesta a furat 20 de trotinete deţinute de o firmă care se ocupă cu închirierea acestora, după ce le-a dezactivat sistemul GPS le-a vândut sau închiriat în regim prorpiu.
Potrivit comunicatului Poliţiei Capitalei, în seara de 20.11.2020, în jurul orei 23.30, Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București – Secția 23 Poliție a fost sesizată de către reprezentantul unei societăți comerciale cu privire la faptul că în ultima perioadă, prin dezactivarea sistemului GPS, mai multe trotinete electrice au fost sustrase de pe raza municipiului București. (CITEȘTE ȘI: JAF ÎN SEDIUL UNEI PRIMĂRII! UN BĂRBAT A FURAT TABLETELE DESTINATE COPIILOR DEFAVORIZAȚI ȘI LE-A AMANETAT)
Polițiștii au demarat investigațiile și în scurt timp au găsit vinovatul. Un bărbat de 36 de ani din București. Din primele cercetări se pare că acesta ar fi sustras trotinetele, iar o parte din ele le-a vândut, iar altele le-ar fi vopsit și închiriat în regim propriu.
Ieri, 21.11.2020, la adresa bărbatului, în baza mandatului, a fost efectuată o percheziție domiciliară, fiind identificate și ridicate alte 10 trotinete electrice. (VEZI ȘI: EXPLICAȚIA DE NECREZUT A UNEI HOAȚE DIN CONSTANȚA DUPĂ CE A FOST PRINSĂ LA FURAT: “NU POT REZISTA LA HAINE DE FIRMĂ”. DECIZIA LUATĂ DE JUDECĂTOR)
Cercetările sunt continuate de Secția 23 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. Toate cele 20 de trotinete electrice, în valoare de 40.000 de lei urmează a fi predate persoanei vătămate.